Ganduri razlete...

De ce uneori ne este greu sa acceptam lucrurile bune? De ce actiunile nesabuite sau rautacioase au mai mare trecere? Uneori ma gandesc mult la asta, ma las napadita de gesturile insensibile ale celor din jur, le las sa ma invaluie… Sunt un paradox: pe de-o parte cred in basme, in basme imi traiesc esenta, acolo imi justific trecerea timpului, acolo imi legitimez actiunile si scopurile in numele carora actionez, iar pe de alta parte, “primesc” in fiecare zi din practicile descurajatoare a tuturor celor care evita cu orice pret sa fie personaje de basm. Si atunci ma intorc din nou in povestea pe care am tesut-o ieri si ma intreb: care este contributia pe care o aduc contemporaneitatii? Eu as defini destinul, cel caruia ii suntem incredintati, drept traiectoria unei existente dincolo de practicile cotidiene. Aici ar trebui sa rezide esenta noastra, aici ar trebui sa ne fixam punctul gravitational. Cu toate acestea nu o facem.