Ce cautam in fond? Ce vrem sa descoperim dincolo de rutina de zi cu zi? Unde vrem sa ne indreptam? Se intampla, uneori, sa ajungem intr-un “terminal” al parcursului existential. Nu ti-ai cumparat un bilet de zbor deoarece nu stii ce destinatie sa alegi, sau poate nu ai invatat sa zbori. Nu poti sa te intorci de unde ai pornit, doar ai ales sa pleci. Motivele pareau sa-ti fie clar trasate in minte. Dar in suflet? Aici ne petrecem cea mai mare parte a timpului - in terminal. In terminal putem sa ne imaginam cum ar fi sa zburam, in terminal putem sa ne amintim de trecut fara sa-i aducem acuzatii prea grave (suntem departe de el, nu ne mai poate atinge). Dar cat puteam sa ramanem aici?

Ganduri razlete...

De ce uneori ne este greu sa acceptam lucrurile bune? De ce actiunile nesabuite sau rautacioase au mai mare trecere? Uneori ma gandesc mult la asta, ma las napadita de gesturile insensibile ale celor din jur, le las sa ma invaluie… Sunt un paradox: pe de-o parte cred in basme, in basme imi traiesc esenta, acolo imi justific trecerea timpului, acolo imi legitimez actiunile si scopurile in numele carora actionez, iar pe de alta parte, “primesc” in fiecare zi din practicile descurajatoare a tuturor celor care evita cu orice pret sa fie personaje de basm. Si atunci ma intorc din nou in povestea pe care am tesut-o ieri si ma intreb: care este contributia pe care o aduc contemporaneitatii? Eu as defini destinul, cel caruia ii suntem incredintati, drept traiectoria unei existente dincolo de practicile cotidiene. Aici ar trebui sa rezide esenta noastra, aici ar trebui sa ne fixam punctul gravitational. Cu toate acestea nu o facem.

Promisiune sinelui

In facultate obisnuiam sa-mi transcriu toate cursurile, si asta nu din dorinta de a avea o ordine perfecta in caietele de studenta, ci pentru ca imi doream nespus de mult sa redescopar starile pe care mi le dadeau anumite cuvinte, sintagme, propozitii sau fraze. Si acum incerc sa fac acelasi lucru... poate tocmai asta este esenta blogului. M-am asezat de multe ori in fata unei foi albe de hartie sau in fata calculatorului in speranta ca voi reusi sa redactez sau sa scriu doua, trei cuvinte care sa ma contureze ca fiinta. Am incercat sa-i scriu dlui. Gabriel Liiceanu (il admir si il apreciez mult). Nu am reusit, nu am putut sa ma descopar, sa ma intersectez cu energia dansului. Eram adepta faptului ca tot ceea ce reprezinta mediul care ne inconjoara se rasfrange asupra noastra, uneori sub forma unei impovarari, alteori sub forma unei mantii care te inveleste si se pliaza perfect pe spiritul tau. Astazi paradigma s-a schimbat. Nu mediul isi spune cuvantul asupra interiorului, ci legatura sau energia care se creeaza intre sine si oamenii care te inspira. Am cunoscut un astfel de om! Si nu este vorba de spatiul erotismului, cum de cele mai multe ori pare sa se intample. Este un profesor de-al meu alaturi de care am avut onoarea sa lucrez, alaturi de care am descoperit ca exista oameni ( altii decat cei pe care ii alegi ca parteneri ai mediului intim) care pot sa vina intr-un acord perfect cu asteptarile si principiile tale. Chiar daca mediul in care profesam era ruginit de valori, el m-a ajutat sa ma slefuiesc, sa nu ma las afectata de tot ceea ce definea acest spatiu. II MULTUMESC! Si multumindu-i lui imi dau incredere mie. Am colaborat putin timp, traseul a fost scurt, dar a fost plin de valoare. Si, daca as putea sa impart imensul de valoare pe care l-am primit de la el la toate momentele din viata mea, as avea un parcurs fericit. Cred cu tarie ca ar trebui sa renuntam la a ne axa doar asupra intereselor conjuncturale, ca ar trebui sa foram adanc, sa descoperim lucruri durabile, care nu sunt alterate de trecerea timpului. Si dupa ce le-am descoperit, sa le traducem in practica cotidiana.